Error: no file object

HS Timber Group şi TU Viena încep o cercetare revoluționară pentru materialul de construcție al viitorului

Viena, 13 Octombrie 2023: Universitatea de Tehnică din Viena (TU Wien) şi HS Timber Group conduc o cercetare privind utilizarea inovativă a tocăturii. Pentru aceasta, a fost înfiinţat un laborator Christian Doppler, cu 15 oameni de ştiinţă. Scopul este dezvoltarea unui material de construcţie al viitorului, revoluţionar, neutru din punct de vedere CO2. Obiectivul principal al acestei cercetări constă în cercetarea ligninei, o componentă a lemnului, și a conexiunilor sale cu fibrele de celuloză. Cercetătorii au în vedere crearea de materiale de construcție imprimate 3D din rumeguș.

 

Tocătura are mai mult potenţial decât să fie pur şi simplu comprimată în peleţi sau arsă, crede HS Timber Group. Compania activează cu cîteva fabrici de cherestea cu facilităţi de prelucrare ulterioară în Europa şi America de Sud. Doar în jur de jumătate dintr-un trunchi de copac poate fi transformată în plăci de lemn, în timp ce restul devine rumeguş şi tocătură. În primul rând, aceste produse secundare sunt utilizate pentru producţia de peleţi. Deși acesta este un material de încălzire local, neutru din punct de vedere al CO2, lanțul valoric este limitat, iar arderea tocăturii contrazice din start principiile economiei circulare.

În colaborare cu Universitatea Tehnică din Viena, HS Timber Group a iniţiat un a inițiat un proiect de cercetare pe termen lung pentru a revoluționa posibilitățile de utilizare a tocăturii. Însă, înainte de aceasta, secretele legării lignină-celuloză trebuie descifrate. Aceasta va fi sarcina principală a unei echipe formată din 15 cercetători, condusă de dr. Markus Lukacevic. După cum știe şi Lukacevic, structura lemnului rămâne intactă chiar și în aceste bucăți mici de lemn. „Cele mai mici blocuri de construcție responsabile de proprietățile lemnului sunt păstrate în timpul acestei etape de prelucrare. Ele oferă stabilitate și rezistență în ciuda greutății reduse a lemnului”. Prin urmare, Markus Lukacevic și echipa sa urmăresc să reasambleze, în mod durabil, aceste blocuri de construcție în structuri portante macroscopice, „Rețeaua de lignoceluloză obținută poate fi combinată în materiale de construcție noi folosind procese de modelare sau chiar de fabricație aditivă,” explică ing. Markus Lukacevic. Acest proces are scopul de a atinge un nivel similar de valoare adăugată ca și produsele primare din lemn.

„Pentru HS Timber Group, a fost dintotdeauna clar faptul că trebuie să existe modalităţi mult mai bune de a utiliza tocătura, decât arderea acesteia sub formă de peleţi.  Urmărim să descoperim aceste noi opţiuni prin proiectul 'WoodComp3D'. În calitate de companie industrială care lucrează cu lemnul, această resursă sustenabilă, utilizarea optimă a acestuia este afacerea noastră de bază. Laboratorul Christian Doppler de la Universitatea Tehnică Viena are misiunea de a realiza noi posibilităţi pentru a transforma un produs secundar într-un material de înaltă calitate," a precizat Wolfgang Moser, Director Executiv la Evergreen Private Foundation, care deţine HS Timber Group.

Bugetul total de cercetare se ridică la 9 milioane de Euro, din care o treime este oferită de HS Timber Group. 

Obiectiv: Stocarea CO2 în lemn, nu în atmosferă 

Avantajul cheie al noului material de construcție este reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. „Peleții sunt arşi în câteva luni, în timp ce materialele de construcție rămân în structuri timp de zeci de ani, depozitând dioxidul de carbon în interiorul lor, ținându-l departe de atmosferă. Numai HS Timber Group poate contribui la reducerea emisiilor de CO2 echivalente cu emisiile a o jumătate de milion de mașini,” subliniază Hannes Plackner, responsabil pentru cercetare și dezvoltare la HS Timber Group.

Biocompozit nou, fără a fi nevoie de adezivi

Scopul cercetării este un material biocompozit cu rezistență ridicată și capacitate portantă. Ca o viziune pe termen lung, se urmărește chiar și imprimarea 3D din rumeguș. Factorul critic în dezvoltarea acestui nou material este componenta lemnului - lignina, o macromoleculă esențială pentru rezistența lemnului. Este extrasă din tocătură și reconectată. Demonstraţia iniţială pentru fezabilitatea conceptului a arătat că legăturile originale lignină-celuloză pot fi reactivate prin presiune și temperaturi ridicate, ceea ce înseamnă că noul biocompozit este compus exclusiv din lemn fără adaos de adezivi.

Promovarea colaborării între știință și industrie

Christian Doppler Research Society reprezintă un exemplu de bune practici de cercetare fundamentală națională „de jos în sus”.  Încurajează colaborările între companii în domeniul cercetării de bază orientate spre aplicații. Punctul de plecare pentru Laboratoarele Christian Doppler este obiectivul de inovare al unei companii și întrebările conexe. Fundamentele științifice sunt dezvoltate cuprinzător în aceste laboratoare CD și Centrele Josef Ressel pentru aceste aspecte.

Pentru Universitatea Tehnică din Viena, Laboratoarele Christian Doppler sunt o componentă crucială în extenderea lanțului valoric în conformitate cu misiunea de cercetare „De la fundație științifică la inovare”. 

 

Despre  HS Timber Group

HS Timber Group este o companie austriacă cu o lungă tradiție în prelucrarea lemnului, puternic ancorată în Europa Centrală și de Est. Compania prelucrează masă lemnoasă în Germania, Finlanda şi România și livrează produse din lemn clienților industriali din toată lumea. 

www.hs.at

Despre Laboratoarele Christian Doppler Laboratories

Laboratoarele Christian Doppler Laboratories desfășoară cercetări de bază aplicate la un nivel înalt, cu oameni de știință remarcabili şi colaborează cu companii inovatoare. Christian Doppler Research Society este recunoscută la nivel internațional ca un exemplu de bune practici pentru promovarea acestei cooperări. Laboratoarele Christian Doppler sunt finanțate în comun de sectorul public și companiile participante, Ministerul Federal al Muncii și Economiei (BMAW) fiind principalul sponsor public.

Contact pentru presă - HS Timber Group
Johannes Vetter
Purtător de cuvânt
+43 664 88 578 224
press[at]hs.at

Contact pentru presă - WoodComp 3D
Dr. Markus Lukacevic
Universitatea Tehnică din Viena
Departamentul de Simulare Structurală și Ingineria Lemnului
+43 1 58801 20264
markus.lukacevic@tuwien.ac.at

 Copyright:
© Markus Lukacevic
Sursă imagini: https://www.cdg.ac.at/forschungseinheiten/labor/holzbasiertes-biokomposit-der-naechsten-generation