Error: no file object

Finalizarea implementării proiectului - Sistem de monitorizare și contorizare avansată pentru reducerea consumurilor energetice la HS Baco Panels

Societatea HS BACO PANELS S.R.L. cu sediul în Oraş Comăneşti, Str. Crinului nr. 15, judeţul Bacău, a finalizat cu succes implementarea proiectului “Sistem de monitorizare și contorizare avansată pentru reducerea consumurilor energetice la S.C. HS BACO PANELS SRL”, SMIS 2014+ 143013, in baza contractului de finanțare semnat în data de 23.06.2022 cu MINISTERUL INVESTIȚIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.        

Obiectivul proiectului a fost reducerea consumului de energie la nivelul HS BACO PANELS SRL prin implementarea unui sistem inteligent de monitorizare a consumurilor de energie in cadrul societății. În urma monitorizarii consumurilor se vor identifica cu precizie pierderile de energie si se vor lua măsuri pentru reducerea acestora, având impact direct în reducerea intensității energetice și a amprentei de carbon a companiei, ca rezultat direct al implementării proiectului.

În cadrul proiectului s-au realizat:

- un sistem inteligent de monitorizare pentru a creşte capacitatea HS BACO PANELS S.R.L. de a identifica şi implementa masuri de eficienta energetica în vederea înregistrarii de economii în consumul de energie şi limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră;  

- o contorizare avansată în interiorul proceselor tehnologice HS BACO PANELS S.R.L., pe fluxurile relevante consumatoare de energie (electrică, aer comprimat și termică) în vederea identificării pierderilor de energie şi a potenţialului de economisire şi de localizare a punctelor de aplicare pentru maximizarea efectelor măsurilor de creştere a eficienţei energetice ce vor fi aplicate ulterior;

- un instrument de măsură digitalizată a consumatorilor virtuali, a centrelor de cost cu scopul generării de rapoarte şi analize a trendurilor care să susţină luarea celor mai bune decizii de management energetic.

Rezultatele proiectului sunt așadar: implementarea sistemului de monitorizare a consumului de energie care include Nivelul 1: instrumentaţie de câmp şi dispozitive de control, nivelul 2: RTU (Remote Terminal Unit - Unitate de prelevare date din câmp), nivelul 3: Stația master, respectiv reducerea intensității energetice în industrie conform Indicator 2S55 cu 0,394 [kgep/ 1.000 euro] obtinută prin economii prognozate de energie electrică și energie termică (lemn si aschii din lemn) în valoare de 22,76 tep, într-un interval calendaristic de 5 ani de la punerea în funcțiune a investiției.

Reducerea consumurilor de energie se va realiza prin măsuri organizatorice (măsuri noncost) care sunt luate pe baza datelor de monitorizare ale consumurilor energetice prin investiţiile din proiect, respectiv prin măsuri de investiţii în instalații și utilaje tehnologice ulterior implementării proiectului, investiții care au fost identificate şi calibrate ca urmare a monitorizării consumurilor de energie.

Corelat cu economiile de energie, s-a vizat reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul societății prin măsurile postimplementare propuse, de 60,44t CO2/an din anul 5 dupa finalizarea proiectului.

Sistemul de monitorizare si contorizare avansată a consumurilor de utilități, înglobează contoare inteligente de energie electrică, termică și aer comprimat, unificate per zone din fabrică, în echipamente de tip RTU cu ajutorul rețelor cablate de date. Pentru achiziţia datelor de la centrale electrice s-au amplasat în staţiile electrice 4 tablouri de comunicaţie cu funcţie de concentratoare de date. Sunt îndeplinite cerințele privitoare la tip industrial al echipamentelor de comunicaţii.

Pentru popularizarea acestui tip de instrument de măsură online a efectelor pozitive ale aplicării măsurilor de eficienţă energetică şi un efect de încurajare a multiplicării acestor aplicaţii la nivelul industriei, implementarea proiectului este promovată prin măsuri de publicitate on-line (pe website www.hs.at) și în presă, dar şi către clienți și furnizori apropiați interesați.

Programul: Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa prioritară 6 “Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susţinerii unei economii cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiții 6.2  „Reducerea consumului de energie la nivelul consumatorilor industriali”.

Valoarea totală inițială a proiectului: 1.157.650,01 lei inclusiv TVA, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 972.815,13 lei (826.892,87 lei din Fondul European de Dezvoltare Regională și 145.922,26 din bugetul naţional).    

Valoarea finală actualizată a proiectului: 1.252.158,53 lei inclusiv TVA, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 972.815,13 lei (826.892,87 lei din Fondul European de Dezvoltare Regională și 145.922,26 din bugetul naţional).    

Loc de implementare: proiectul se implementează la fabrica din Oraș Comănești, str. Crinului, nr.15, jud. Bacău.

Durata proiectului: 41 luni, respectiv între data 01.07.2020 (cuprinzând și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de Finanțare) și data 30.11.2023.

„Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020”

Descarcă: Comunicat de presă (pdf)